Nu uita, eşti fericit atât timp cât îți dorești să trăiești. Recenzie la cartea Oamenii fericiți citesc și beau cafea de Agnes Martin-Lugand.

Povestea unei femei tinere și lipsită de dorința de a trăi, de a se bucura de viață, ne deschide porțile spre un roman ademenetor. De la început credeam că în timpul lecturii voi simți aroma de cafea, voi face notițe de lecturi noi, vă asigur că am dat greş!
După o întâmplare tragică, care o lipsește pe Diane de cele mai dragi ființe, ea se retrage în lumea neştirii. Vă spun pe şleu; în acea perioadă eroina nu servea cafea şi nu citea cărți.
„Inima îmi bătea, pielea îmi era udă, pipăiam peste tot prin pat. Răceala și golul din locul lui răspundeau chemările mele. Cu toate acestea, Colin era acolo, mă săruta, buzele lui îmi atinseră pilea de pe gât, coborâseră prin spatele urechii până la umăr.”

Alungă părinții ce încearcă s-o scoată din depresie şi-l acceptă pe unicul prieten şi partener de afaceri, Felix. La insistențele lui cât şi din cauza lor, Diane pleacă într-o localitate micuță din Irlanda.
Un nou mod de gândire sau atmosfera ploioasă n-au putut-o zdruncina din temelii aşa cum o face vecinul ei, un bărbat cu aspect şi comportament înfricoșător (nu în sensul oribil). La mijlocul lecturii mi-am dat seama că pe lângă un stil lejer pe care l-a adoptat Agnes Martin-Lugand, sunt însoțită de o terapie exemplificată și un nod de lacrimi oprit în piept.
16681566_1861000647449647_1911834199412543615_n Zbuciumul emoțional şi hotărârile personajelor au făcut coperta lipicioasă. Mă îngrozea gândul că o instorie atât de puternică şi pozitivă în pofida faptului că are la temelii o pierdere, se poate finisa atât de repede. Prea puține pagini la mulțimea de emoții care le trezește. S-a poziționat nuvela dată desubtul luminei, care-ți șoptește: „Nu uita, eşti fericit atât timp cât îți dorești să trăiești!”
” Întoarcerea la punctul de plăcere. Nu se schimbase nimic; oamenii grăbiți, circulața infernală, agitația magazinelor.”

Dacă încă n-ați înțeles ce legătură are „Oamenii fericiți citesc şi beau cafea”, atunci, vă spun că este o sinapsă, care leagă trecutul de viitor. În ce mod se întâmplă aceasta vă las să descoperiți singuri. Am cumpărat prelungirea istoriei, astefel mi-am asigurat o călătorie în lumea celor, care beau cafea şi citesc pe străzi pariziene.

Vă las în compania cărții şi până la următoarea recenzie.
Pa pa!

Photo: Victoria Anna
Autor: Victoria Anna

Anunțuri

O istorie a copiilor care ne-au creat viitor. Copii Libertății de Marc Levy

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a existat în Franţa un ansamblu de reţele clandestine care au încercat să saboteze regimul de la Vichy (între 1940 şi 1944, Franţa s-a aflat, mai întâi parţial, apoi integral, sub ocupaţie germană). Este vorba despre mişcarea de Rezistenţă care s-a opus colaboraţionismului oficial cu naziştii.
Spre deosebire de celelalte romane ale lui Marc Levy, care mizează pe ficţiune şi uneori chiar pe fantastic, Copiii libertăţii porneşte de la acest fapt real al istoriei. Autorul relatează povestea tatălui său, Raymond, şi a unchiului său, Claude, care s-au angajat în Rezistenţă înainte de a împlini 18 ani; alături de Charles, Sophie, Marc, Alonso şi alţii, fie ei francezi sau copii de emigranţi italieni, români, spanioli etc. O «bandă» de adolescenţi, plini de voie bună şi chef de viaţă – unii de-abia dacă trăiseră fiorii primei iubiri –, care fabricau bombe sau aruncau trenuri în aer animaţi de idealul de libertate. Unii au supravieţuit, alţii au murit în luptă sau au fost deportaţi la Dachau.

15977616_1774418482823671_6055903212869673746_n
Mi-am propus să citesc toate cărțile lui Marc Levy fără să stiu ce este în ele. Asta și fac.
Nici prin cap nu-mi trecea că în „Copii libertății” voi găsi o istorie reală, voi citi despre oameni care au fost în carne și oase. Am fost strânsă la perete de frica, foamea și sărăcia copiilor din Franța, perioada războiului.
M-am apropiat sufletește de fiecare adolescent, care aștepta acea primăvară liberă. Datorită curajului și dorinței de a trăi în libertate; au luptat și au rezistat chinurilor nemărginite. Mulți dintre ei au murit sperând că cei din urmă copii nu vor fi privați de dreptul la existență.
Aș încerca să spun mai multe despre cele citite, dar oare e cu putință? Aceasta este istoria umanității, dar e posibil ca istoria copiilor libertății, care visau să iubească pentru prima dată, să fie mai puțin însemnată?
Dacă mi-ar spune cineva că cartea este o pierdere de timp, aș răspunde că este un firicel în omagiu libertății noastre.

Cu drag, 1437045076534220280416 (1)

Puțin dezamăgită de Dan Brown și a lui „Conspirația”

Despre Dan Brown cred că au auzit atât cineofilii cât și iubitorii de cărți. Eu fiind în ambele tabere n-am putut să-mi stăpânesc curiozitatea și am dat o fugă la librărie să-mi iau una din cărțile lui.13895138_1702871896644997_6492627489719652221_n
Am socotit eu ce-am socotit și mi-am luat „Conspirația”, mă gândeam, că despre aceasta am auzit cel mai puțin de la cititori.
Și așa cuprinsă de curiozitate și de mari așteptări m-am pus pe citit ca la un marafon pe viață și pe moarte :). Entuziasmul meu a avut parte de susuri și josuri ca la un Rope Jumping. Ce tot înaintam, mă întrebam de ce naiba îmi pired timpul? Unele părticele de capitol mă prindeau și mă impuneau să dau pagină, după câteva rânduri iar mă căinam că încă citesc.

Ei bine cred că am luat-o cam pe negativ, dar au fost și plusuri în lectura mea de 2-3 zile.
Mi-a plăcut acțiunea ce se desfășura pe mai multe platoforme, care implica mai multe personaje. Acestea activau independent una de alta, cu aparent diferite scopuri. Metoda aceasta de a mă arunca în centrul acțiunii altui personaj în timp ce lăsa suspans la precedentul citit mă înebuneau (în sensul un al cuvântului).

Personajele au fost bine create și descrise cu dibăcie, un pont care simplifică puțin lectura. O zic fiidcă tare m-au deranjat descrierele amănunțite a supertehnicii supersecrete, din care recunosc că am înțeles cu greu ceva, și mai greu mi-a venit să mi-o închipui.
Chiar dacă acțiunile erau în alertă permanentă și reușeau să mă țină în suspas, sunt oarecum previzibile, din păcate și finalul.
13901486_1702871883311665_8220749526904246084_n
Din descrierea cărții mă așteptam la un mare secret, care v-a duce la mari schimbări în perceprea omenirii despre apariția vieții pe pământ, dar acesta a fost un joc politic cu multe cadavre.
Și cu toate acestea la capitolul suspans i-aș da 5* cu plus, în rest încă nu sunt sigură că vreau să dau parale pe o altă carte semnată de el, deși bănuiesc că de altă dată nu voi regreta. 🙂
Cu drag 1437045076534220280416 (1)

Amantul doamnei Chatterley de D.H. Lawrence

”Amantul Doamnei Chatterley” este un roman despre dragostea mistuitoare, despre compromisuri, despre sacrificii și renunțări, despre tiparele sociale care stau în calea unei femei care dorește să cunoască iubirea completă, atât spirituală, cât și carnală.  Iubirea dintre un bărbat și o femeie.
13092034_1740527436163636_4898940414581398713_n
O poveste cu mai multe laturi printre care- și dragostea. O carte care marchează trezirea sexualității în omenire. Cât curaj pentru 1928! Și toate se petrec în Anglia care a numit „Portretul lui Dorian Gray” o carte josnică, și a întemnițat autorul pentru dragoste. Si aici apare romanul lui Lawrence: un zîmbet ironic în fața înaltei societați.
Industrializarea, îndepărtarea omului din sînul naturii, autorul strigă din toți plămînii la oamenii care-și usucă suflete, își cultivă mințile, uită ce-i dragostea și sentimentele vii.

„Când vraja chemării sexuale e în suspensie, aproape orice femeie modernă îşi vede partenerul în această lumină, lumina superiorităţii ei dispreţuitoare. Numai căldura sexuală face ca bărbaţii şi femeile să fie posibili unii pentru ceilalţi. În momentul în care îi reduci la simple individualităţi, la simple afirmări ale egoismului indivizilor moderni, cu toţii văd unii în alţii doar duşmanul.”

Împreună cu Constance înțelegem că trupul precum sufletul are nevoie de iubire, că o căsnicie nu poate fi trainică atît timp cît se bazează doar pe legătura intelectuală și prietenie sufletească. Dragostea carnală pentru viața conjugală este precum sarea în bucătărie-neînlocuită.
Un grad infirm de erotism este abil combinat cu reflecții, gînduri și indignări. Ignorarea naturii, emoțiilor frumoase, sentimentelor necondiționate duce doar la moartea sufletului în carne vie.
„În ziua de azi nimeni nu iubeşte pe nimeni. Toată lumea e prea ocupată să fie îndrăgostită.”

Sincer am setimente contradictorii pentru această carte, impresiile se succed de la pagină la pagina. Uneori am impresia că o înteleg perfect pe Costance, alteori îmi repugnă comportamentul ei. Cu toate acestea este o carte ce trebuie citită.
Am gustat din roman abia după jumătatea cărții, atunci cînd am înțeles că punct culminant nu va fi și am început să mă delectez cu reflecțiile autorului.
Cartea neapărat o vom discuta la o întîlnire în cadrul clubului, cred că la sfrîrsit de mai.
Pentru persoanele care doresc s-o citească în format pe hîrtie, o puteți cumpăra de aici , eu neștiind am procurat-o la un preț mai mare.

A voastră1437045076534220280416 (1)

Bel Ami- Guy de Maupassant

Salutare dragi cititoare!!!

Îl am pe Guy de Maupassant în bibliotecă mai bine de jumătate de an, cu cea mai mare rușine recunosc că nu-mi trezea curiozitate.
Și iată că dintr-o discuție cu Irina (membru al Clubului Cititoarelor Moderne) aflu de Bel Ami, o altă operă semnată ce acelaș autor, uimitor, dar iată că mi-a trezit un viu interes.
Am început lectura cu un mare scepticism(eram sigură că nu-mi va plăcea), cauza fiind recenziile citite de alte bloggerițe. Cum se spune “ Vrei să-l faci pe Dumnezeu să rîde, spunei de planurile tale”, cartea m-a prins din prima, m-a captivat maniera autorului de a scrie și cursivitatea acțiunii.
12924428_1733295230220190_5669539273384422083_n

Aflăm de sentimentele personajelor, fără prea multe exagerări și analiză psihologică a omului, pentru mine de multe ori fiind cam obositoare.

Pe prim plan îl avem pe Georges Duroy, un tînăr frumos, deștept și viclean. Făcînd parte din pătura socială joasă, Georges este mistuit de invidie, ură și dorința aprigă să ajungă sus prin orice mijloace.

Firul epic urmărește ascensiunea lui Georges Duroy de la un fost militar, angajat mărunt la compania de cale ferată până la îmbogățire, urmare a unui mariaj din interes. Pentru a ajunge să dea această ultimă lovitură și a se pregăti să devină deputat, Duroy a utilizat lipsit de scrupule foarte multe mijloace și metode imorale. Uimitor, dar metodele lui nu mi-au trezit scărbă sau ciudă pe el ci doar un sentiment de Deja Vu, o realitate a secolului XXI scrisă de un autor ce-a trăit în sec. XIX. Pînă al lua în furcă pe Georges Duroy, le-am cunoscut pe femeile lui, care la sigur nu le putem numi inocente. Pe parcursul romanului se menține un balans între viclenia lui și intersele “nevinovate” ale femeilor ce-l încojoară.
Necătînd la toate, eroul nostru a mers spre visul său, chiar dacă s-a folosit de slăbiciunile unor femei.
Pînă la urmă, oare este el vinovat în naivitatea lor?
Cît despre femei, una practica este Madelaine inițial Forestier, supusă și ea strângerii de avere declară: orice om îndrăgostit e șters din rândul celor vii. Devine nătâng, și nu numai nătâng, dar și periculos…”.

Citate

  •  ”Nu e greu să pari învățat, merge; totul e să nu te lași prins în flagrant delict de ignoranță”
  • ”Conștiința noastră ne ajunge să ne ghidăm în viață. Ar trebui să fie o regulă pentru toată lumea”

Dacă ați făcut cunoștință cu Georges Duroy, ce spuneți?
Victoria Anna

„Aș vrea și pe mine să mă aștepte cineva” de Anna Gavalda-scriitoare de milioane

Dacă am cîțiva bănuți în buzunar nu ratez nici o librărie în drum spre casă(da știu seamănă a viciu, pînă ce, mă mîndresc). Cam așa am întrat într-o mică librărie de la porțile orașului, deoarece n-aveam mari parale cu mine, m-am făcut că nu aud recomandările librarilor și am luat o carte de pe raftul cu reduceri(mai bine zis măsuță ascunsă și deloc atrăgătoare).
La îndemîna mi-a venit această cărțulie drăguță, suplă și tradusă în limba rusă, pe unde mai pui că numele scriitoare suna necunoscut pentru mine.
12804760_1648952665370254_6163895369791615655_n
Abia ajunsă acasă am înțeles că noul membru al bibliotecii  mele este o culegere de nuvele, deci, ce să fac, să nu-mi pierd statutul de cititoare pasionată, m-am apucat de treabă.
Chiar începînd cu prima istorioară am fost atrasă, înghițită, vrăjită de maniera scriitoare de a se expune.
Fiecare povestioară mi-a creat senzația că se discută cu mine și numai cu mine, îmi povestește viața sa, fie bărbat, băiat sau femeie.
Nuvelele sunt însoțite de umor, simplitate, sinceritate, pe alocuri crează senzația că citesc o bloggeriță și destăinurile ei.
O culegere pentru toate timpurile, axînduse nu pe progrese tehnologice, legi, timpuri ci doar pe oameni și universul lor particular.
Cam pe la jumătate de carte mi-a venit gîndul „aceste  istorii n-au nevoie de prelungiri sau chiar de o carte aparte, n-au nevoie de început sau sfîrșit. Ele sunt așa  cum e o viață de om-pe nepusă masă”. Pentru a afla  un om, o viață ,trebuie doar să cunoști un moment, un gînd, să vezi o hotărîre. Anna Gavalda încearcă să explice aceasta prin cele 12 novele captivante.
Deci, am întrăgit autorea și maniera ei, dar cu toate acestea vreau să văd cum se isprăvește la capitolul romane(urmează alte cheltuieli la librării).
Cartea o recomand cu mare drag!
P.S. Unele istorii m-au revoltat și vreau prelungire!!!

Victoria Anna

Recenzie „Marat. Iubirea are spini” de Natașa Alina Culea

Am făcut cunoștință cu acest roman, cred, chiar din primele momente ale apariției lui în librăriile din Chișinău. Am intrat în librărie să-mi iau cărți, ca de obicei. După ce am luat cărțile după care venisem anume, zic să caut și ceva care va fi ales spontan, iarăși, ca de obicei. Am dat peste romanul „Marat. Iubirea are spini” de Natașa Alina Culea.
Am citit ce era scris pe verso, m-am uitat la preț și am decis că este prea scumpă pentru o poveste de dragoste siropoasă pe care o pot lua cu un preț mai mic. Am avut impresia că este vorba despre un roman din alea siropoase, de moment, care sunt uitate după lecturarea următoarei cărți…și poate o fi așa, dacă nu ar fi un substrat subiectiv. Nu am cumpărat cartea,evident.

Nu prea am noroc la tombole, dar iată că, cu numărul 9 am câștigat un premiu de la Elibrăria (mulțumesc mult Cristina Doba)- romanul „Marat. Iubirea are spini” de Natașa Alina Culea (despre care îmi aminteam vag din librărie și despre care m-a întrebat o colegă dacă nu pot să i-l împrumut). Zic, dacă tot am fost norocoasă să-l câștig, să-l lecturez.

Ce pot să zic despre un roman în care găsesc, așa pe rând: una dintre piesele mele preferate pentru totdeauna interpretată de Alla Pugachiova „Миллион Алых Роз”, poezia mea preferată semnată A.S. Pușkin, sau poate chiar poezia mea preferată din literatura rusă, unul dintre citatele mele preferate ale „iubitului meu de pe raft” – F.M. Dostoievski.( Omul este nefericit pentru că nu ştie că este fericit. Numai din acest motiv.
Carte-trandafir
Aceasta e totul, totul! Cel care constată aceasta, acela va fi fericit imediat, în aceeaşi clipă.), am călătorit în China și am făcut cunoștință cu cultura chineză, am călătorit în Japonia, reîntâlnindu-mă cu cultura niponă, pentru care am o dragoste aparte de la lecturarea romanului „Memoriile unei gheișe”… și… încă ceva?
marat-iubirea-are-spini-carte-de-dragoste-citat-fragment-roman
Este o poveste de dragoste foarte frumoasă! Mintea mea a făcut cumva, la începutul romanului, o paralelă cu „Anna Karenina” de Lev Tolstoi, din mai multe motive. În primul rând, pentru că, la fel ca și la Tolstoi, se urmărește în paralel o frumoasă, liniștită, idilică poveste de dragoste și o dragoste… pasiune, boală, obsesie absolută, dureroasă, distrugătoare, absolut necesară.  Singura diferență este că, la Natașa Alina Culea, aceste două tipuri de iubire sunt trăite de aceeași persoană, pe când la Tolstoi sunt linii paralele de subiect. Eu cred că o inimă poate iubi în mai multe feluri, ba chiar așa și trebuie să fie, altfel e plictisitor. Al doilea aspect care m-a dus cu gîndul la „Anna Karenina”, a fost regăsirea uneia dintre ideile de acolo în roman și anume, fiecare iubește în felul său, câte inimi atâtea moduri de a iubi…și nimeni, dar absolut nimeni nu trebuie să judece sau să-și dea cu părearea despre felul în care iubește un om.
O altă idee importantă din roman, care este și unul dintre motto-urile mele în viață- „nimic nu este întâmplător” (implicit și faptul că am câștigat romanul la o tombolă))))).

Cartea ne poartă frumos în diferite călătorii, pe diferite meleaguri atât de frumos descrise. Moskova este cea mai frumoasă, pentru că- da! așa este, locul unde este omul pe care îl iubești este adorabil. Uneori merge în acele locuri, chiar dacă știm că nu ne așteaptă nimeni sau nimic acolo, dar asta este o fericire. Facem cunoștințe cu personaje frumoase, calde, probabil este din cauza firii celuia care descrie-autoarei. Nu în ultimul rând, întâlnim o prietenie absolut deosebită și de invidiat, cine o are s-o prețuiască!!
marat-iubirea-are-spini-carte-natasa-alina-culea
Timpul conferă trăsăsturi ideale unei persoane și aș crede că, lipsa acesteia, la fel. Este mai ușor să descoperi defectele unei persoane cu care interacționezi zilnic,decât a uneia pe care ai idealizat-o cândva, ai cunoscut-o o zi, te-ai îndrăgostit(da, eu cred în asta) și ai rămas cu imaginea creată. Uneori, reîntâlnirea după ani cu această persoană ne dă lumea peste cap, moment care există și în roman. 

Eu încă nu mi-am dat seama dacă o astfel de dragoste,este cea mai mare binecuvântare sau doar o boală. Cred că, oricum nu ar fi, cine nu are un trandafir cu spini în viață, trebuie să-l caute, chiar dacă riscă ca acesta să rămână uscat între paginile sufletului…altfel, pur și simplu nu are sens viața, eu așa cred.  Nu toată lumea trăiește astfel de iubiri, doar cei mai binecuvântați! Astfel de iubire ne înalță sufletul, ne face deosebiți de ceilalți.

  Și da…oare chiar are cineva capacități de a prevedea viitorul, așa frumos cum a făcut-o Emilia?

Daria Ungureanu

The end house de Agatha Christie

Agatha Christie, autoarea cu cele mai vîndute cărți din lumea întreagă este denumită ,,regina crimei”, romanele ei cuceresc publicul și în ziua de astăzi. Nu am fost o adeptă a romanelor polițiste, considerîndu-le o vreme ,,ceva de la care nu ai ce învăța”, ei bine, citind-o pe Agatha Christie mi-am schimbat viziunea.
Din întîmplare mi-a picat în mîină cartea sa ,,Pericol la End house” și știind că și prietenele mele au fost entuziasmate de carte, m-am decis și eu să o citesc puțin. Dar lectura a devenit cu fiecare propoziție tot mai captivantă (trebuie să recunosc, că autoarea are un farmec în ale scrierii) și devenisem tot mai curioasă să aflu evenimentele ulterioare și cine sînt cele două personaje: Hercule Poirot (care este absolut sigur că-l cunoaște toată lumea și se mîndrește cu asta) și fidelul său însoțitor Arthur Hastings.
Romanul este împregnat cu umor, scene comice, mister și nelipsita ironie a lui H. Poirot, care îl fac pe cititor coparticipant la evenimentele care se desfășoară în roman și se simte și el obligat să rezolve marea enigmă. Probabil unul dintre motivele succesului scriitoarei îl constituie elementul jocului pe care se bazează subiectul, totul pare a fi atît de captivant, încît te sustrage din lumea plictisului, a rutinei.
Personajul central, Hercule Poirot nu este un erou înzestrat cu o frumusețe deosebită sau putere, și deja trecut de vîrsta maturității este totuși cuceritor prin mintea lucidă și felul în care abordează o problemă sau alta. Este foarte atent la detalii și convins că poate rezolva orice caz, răspîndește aceeași stare optimistă și cititorului. Dialogurile dintre el și amicul său Arthur Hastings, în care cei doi se află deseori în contradicție destind atmosfera, conferă ritmicitate operei. (,,-Poirot, mă tot gîndesc”, ,,-Un exercițiu admirabil, prietene.” )
Romanul debutează cu prezentarea celor doi detectivi, ce se află pe coasta din Cornwell, într-o zonă liniștită, departe de aglomerarea orașului. Însă din voia întîmplării, H. Poirot o întîlnește pe atrăgătoarea Nick Buckley și aceasta îi povestește despre viața ei, care a devenit ghinionistă în ultima vreme. Poirot o ascultă din ce în ce mai interesat, Nick însă este convinsă că toate întîmplările ciudate, ce i-au pus viața în pericol nu sînt decît niște accidente. Ea nu se reține mult și fiind în prejma prietenilor, se retrage. Poirot devine neliniștit, crede că pe Nick o paște un pericol real și fiind o biată copilă care trăiește într-o casă veche de pe marginea coastei, crede că este dator să se intereseze mai mult de acest caz și îi face o vizită. De aici evenimentele derulează cu o repeziciune uluitoare, aflăm detalii despre prietenii tinerii, și naratorul schițează cu abilitate portretul psihologic al fiecărui personaj.
În căutarea firului Ariadnei, ni se sugerează că nimic nu este întîmplător, și fiecare microscenă, dialog este plină de sens. Poirot adesea menționează că ,,problema lui Nick este istețimea ei, este prea deșteaptă.” O cheie de descifrare este anume această observare a lui Poirot, dar și afirmarea neașteptată a prietenii sale Frederica, care comentează că ,,Nick este o minciunoasă”. Multiplele întrebări care apar în acest caz, personajele suspecte care au un motiv aparent pentru a se izbăvi de domnișoara Nick, fac din această operă, un veritabil roman polițist.
Dacă personajul Sherlock Holmes, din romanele scriitorului Conan Doyle este ajutat de prietenul său Watson, aici Arthur Hastings este binevenit prin ,,naivitate”, care dacă consideră că cineva este cu totul nevinovat, îl determină pe Hercule Poirot să îl bănuiască și mai mult pe cel implicat, și Hercule afirmă că are nevoie de prietenul său pentru că este foarte creativ și asta îl ajută să gîndească.
Deznodămîntul este spectaculos, totul devine limpede și toate încercările mele de a descifra misterul nu au fost decît a zecea parte din adevărul final. Așadar, recomand cu drag lectura acestei cărți celor care sînt pasionați de ,,puzzle-uri” logice, dar și cei care vor să depășească rutina zilei.

Galbinean Tatiana

Recenzie „Anna Karenina” de Lev Tolstoi

Anna Karenina, este cred, un nume universal cunoscut, atât în rândurile iubitorilor de lectură, cât și înafară. „Anna Karenina” este un roman clasic în sensul cel mai pur al cuvântului. Este un roman frumos, clasic, descriind o epocă apusă, dar cea mai frumoasă epocă din literatură, în opinia mea.
anna-karenina_1_produs-282x438
Este un roman semnat Lev Tolstoi și majoritatea criticilor recunosc că specificul acestuia este de a scrie romane atât de complexe ( cu sute de personeje),dar într-o asemenea manieră care te face să te simți în mijlocul acțiunii,astfel încât îl cunoști pe fiecare și ori de câte ori îl reântâlnești știi cine este și ce reprezintă. De asemenea,  Tolstoi, prin talentul său deosebit face cititorul să se teleporteze, oarecum, la sfârșitul secolului al XIX-lea și să se simt pe deplin membru al acelei societăți. De altfel, ecranizările romanului de asemenea mi-au plăcut prin faptul că au creat atât de autentic imaginea epocii. Lev Tolstoi este un maestru absolut al subtilităților și detaliilor, al sentimentelor și exprimării acestora.
Romanul „Anna Karenina” are, oarecum, o construcție circulară, pentru că începe cu tragedia morții sub șinele unui tren și sfârșește la fel. De fapt, această imagine o urmărește pe eroină pe parcursul întregului roman, cumva, la nivel de subconștient, ceea ce duce la sfârșitul ei tragic. Conform criticilor, romanul urmărește două povești de dragoste paralele, eu consider că romanul urmărește în paralel, o poveste, care reflectă dragostea adevărată și o poveste care nu este decât o pasiune distrugătoare, trăită de o persona impulsivă, specifică, deosebită, care se autodistruge inconștient și face să sufere și pe ceilalți(dar nu o judec pe Anna deloc,și nici nu o compătimesc). Anna este o femeie contradictorie, interesantă,dar care nu a lăsat posibilitatea unui alt final prin însăși firea sa. Cealaltă poveste, de dragoste, frumosă, se naște și continuă între Konstantin Levin(personajul meu preferat)și Kitty Cerbațki. Aceștea sunt un model autentic de dragoste frumoasă, trăită simplu în rutina sa,de la țară.
Romanul de asemenea face o paralelă dintre viața nobilimii de la oraș și viața țăranilor de la sat, problemele cu care se confruntă ei și rutina în care sunt implicați.
În opinia mea, nici tragedia Annei, nici frumoasa dragoste dintre Kitty și Levin, nu sunt mesajul pe care a vrut Tolstoi să-l transmită, sau dacă da, într-o manieră secundară.
Ideea principală, sau ideile principale, care se întrezăresc pe durata întregului roman, dar foarte subtil sunt cele ce țin de viață și moarte, de credință, onoare, cunoaștere de sine, familie, dragoste, statut social, prejudecăți,inegalitatea gender etc.
Fiecare dintre personajele principale apelează la credință, la Dumnezeu, în anumite momente, fiecare dintre ele se gândește la coraportul dintre viață și moarte la un moment dat, fiecare se întreabă cine este, de unde vine și care este finalitatea, de ce și pentru ce fac anumite lucruri, dar acest lucru este mult mai accentua în privința lui Levin, al cărui monologuri sunt întîlnite des. De fapt, Tolstoi ne demonstrează profilul psihologic al fiecărui personaj prin monologurile sale (tactică întâlnită și la Dostoievski), cât și prin sentimentele trăite.
Specific romanelor lui Tolstoi, implicit și acestuia, pe lângă tema, sau temele de bază, îți lansează o mulțime de întrebări și răspunsuri privind o mulțime de teme, pe care nu aș putea să le descriu, pentru a putea beneficia de această mare învățătură este necesar de a citi romanul.

Poate că romanul „Anna Karenina” este văzut ca descrierea tragediei unei femei puternice, cuprinsă de o dragoste absolută, mistuitoare etc. Pentru mine nu este așa. Cred că, întreg mesajul și ideia principală a romanului nu este aceasta, este una mult mai profundă și ar fi prea simplu pentru Tolstoi să descrie o simplă poveste de dragoste tragică.
„Anna Karenina” este un roman pe care eu l-am lecturat greu și cred că așa va fi pentru oricine înceracă să descifreze orice subtilitate, este un roman complex, poate unul dintre cele mai complexe, este un roman 100 % clasic și un roman la finele căruia simți că ai învățat multe.
Lectură plăcută!

Citate:

„…vezi tu, prietene, femeile sunt resortul care pun în mișcare totul pe lumea asta.”
 „De altfel, farmecul, variația, frumusețea vieții se datorează numai nuanțelor.”
„Fiecare are câte un skeleton în sufletul său.”
„Nu-nțeleg, de ce nu există lege împotriva unor asemenea oameni haini și ingrați?”
„ Cu cât ai mai mult cap, cu atât ai mai multă minte,la fel, cu cât ai mai multă inimă, cu atât există mai multe feluri de a iubi.”
„După el, gelozia era o jignire pentru femeie și se impune să ai încredere în ea.
„A îmbrățișa gândurile și sentimentele altcuiva este pentru el un act moral străin, îl considera ca pe ceva dăunător, primejdios.”
„Dacă n-ar fi auzit că iubirea există, n-ar fi întrebuințat niciodată cuvântul acesta. Nici nu știe măcar ce e iubirea.”
„Da. Dumnezeu trimite crucea și dă oamenilor trăirea să o poarte.”
„Ipocrizia, oricare ar fi ea, poate să scape uneori celui mai inteligent și mai pătrunzător om, dar cel mai mărginit copil o recunoaște fără greutate și își întoarce capul, oricât de isteț ar fi ea tăinuită.”
„…acel care nu și-a cunoscut decât nevasta și a iubit-o, cunoaște mai bine femeia decât cel care a cunoscut o mie…”
„Muncesc și uit că totul are un sfârșit, că suprema țintă este moartea.”

„Poți să jignești un om cinstit și o femeie cinstită, dar să spui unui hoț că e hoț, ast anu e decât „la constatation d’un fait”(constatarea unui fapt).”
„Nu poți să judeci situația mea mai aspru decât o condamn eu însumi.”
„Cine urmărește un scop admite și mijloacele de a-l atinge.”
„Poți să salvezi pe cel care nu vrea să piară, dar dacă firea sa este atât de depravată și de coruptă încât însăși pierzania îi pare o salvare- ce pot să faci?”
„Tot ce privea categoric în ura și în mânia sa îi apărea simplu și luminos acum când ierta și iubea.”

„Am auzit că sunt unele femei care iubesc bărbații pentru viciile lor, dar eu îl urăsc pentru virtutea sa.”
„Oamenii care nu sunt capabili de ceva sunt datori să propage specia, iar ceilalți să contribuie la dezvoltarea intelectuală, la fericirea umanității.”
„Iar când cineva iubește așa o ființă, o iubește așa cum e, nu cum ar dori să fie.”
„Fără sprijinul religiei nici un părinte nu poate să ducă la bun sfârșit educația copiilor săi.”

„Cine caută perfecțiunea nu este niciodată mulțumit.”
„Nu există împrejurări cărora omul să nu li se poată adapta, mai ales dacă vede că toți din jurul său trăiesc la fel.”
„Ca să se poată face ceva într-o căsnicie, trebuie să existe sau un dezacord complet între soți, sau o armonie afectuoasă.”

„ Respectul a fost inventat ca să acopere locul gol al iubirii.”
„Da, a murit așa cum trebuie să sfârșească o astfel de femeie, chiar și moartea și ales-o urâtă, lașă.”

„Dacă binele are un motiv încetează de a fi bine.”

 Semnat                                                               Daria Ungureanu

Recenzie „Misterioasa afacere de la Styles” de Agatha Christie

Cartea „Misterioasa afacere de la Styles” este primul roman scris de Agatha Christie în 1916, la cinci ani după o provocare primită din partea surorii sale, Madge, de a scrie o carte. Romanul face parte din seria Hercule Poirot. Acesta este detectivul care se ocupă de misterioasa afacere de la Styles, nu este singurul detectiv, dar cel mai important. Este un roman polițist clasic. Este primul roman de Agatha Christie pe care l-am lecturat, astfel că nu pot să fac o comparație, presupun că următoareel sunt mai avansate.
12188605_760594350711771_2120390131_n

În general, romanul mi-a creat impresia că soluționez o speță la drept penal sau criminalistică( mai ales că sunt prezente și schemele locului infracțiuni, mostre de facsimile și alte probe). Există o crimă, înaintăm ipoteze și adunăm probe pentru fiecare dintre el, acționând prin metoda excluderii. Am lansat și eu câteva ipoteze printre care și cea adevărată, a fost mai greu și poate cu o doză de mister faptul că, probele apăreau pe parcurs și te trimiteau la fiecare dintre personaje, pe rând.

Motivul crimei este testamentul, aparent. De fapt, mobilul infracțiunii este unul mai profund și mai bine pus la punct, la fel unul de ordin material. Romanul este scris într-o manieră simplă, fără multă descriere inutilă, desigur, mai artistic decât ar fi o speță la criminalistică, apar pe alocuri și relațiile de dragoste,căsătorie etc.
Hercule Poirot, care, din câte îmi dau seama mai investeghează și alte crime, descrise în alte romane, este un detectiv care-și face bine meseria, un detectiv înăscut, care calculează orice mișcare, care utilizează metode și mijloace de cercetare a infracțiunii destul de deosebite. Se sesizează cunoștințele detectivului în criminologie și psihologie, atunci când explică anumite reacții sau comportamente ale personajelor.
Avocații pe care-i întâlnim în proces, de asemenea, profesioniști. Jonglează bine cu probele care sunt sau care nu sunt. De fapt, este o situație ordinară în cazuri în care probele sunt unele evazive. Romanul ne mai afirmă, o dată în plus, că dacă lipsește o singură verigă, se rupe lanțul, mai într-un proces penal, atunci cînd este vorba despre probatoriu.  Astfel, romanul conține și un capitol aparte”Ultima verigă”, care vine să aducă claritate și să excludă toate celelalte ipoteze, lăsând-o în vigoare doar pe cea adevărată.

Observăm în roman cât de important este talentul, instinctul și profesionalismul în cercetările criminalistice.

Un alt aspect important sesizat în roman este importanța detaliului, cum zicea și marele Dostoievski în „Crimă și pedeapsă” :„Amănuntele!… Ele te dau întotdeauna de gol şi strică totul.” Asta este, mai ales când vorbim despre săvârșirea unei infracțiuni. Din punct de vedere criminologic și psihologic, infractorii care săvârșesc crima în romanul dat, sunt destul de profesioniști(observăm asta prin felul în care pregătesc infracțiunea și calculează pas cu pas fiecare consecință, cît și cunoașterea legii – „odată ce a fost judecat prentru o cauză, nu mai poate fi deferit justiției pentru aceeași cauză”), dar…Hercule Poirot totuși îi demaschează.
Romanul este ușor de lecturat, pe alocuri amuzant, lectură plăcută!

Citate:
„Toată munca de detectiv este doar o chestiune de metodă.”
„Dacă lumea r ști cât de ușor este să otrăvești pe cineva din greșeală, n-ar mai glumi cu un asemenea subiect.”
„Dar cum ai de gând să hotărăști ce este bine și ce nu. Mi se pare mereu o alegere dificilă.”
„Ferește-te de detectivul care spune: „ E foarte neînsemnat- nu contează. Îl las la o parte”.
„Sângele apă nu se face, nu uita asta niciodată, sângele apă nu se face.”
„Poți trăi într-o mare casă și totuși să nu ai tihnă.”
„Imaginația este, deopotrivă, o bună servitoare și o stăpână rea.”
„O conștiință curată face somnul mai adânc.”
„Acum, care este primul instinct al criminalului? Să abată bănuiala de la persoana sa, nu-i așa? Și cum poate să o facă cel mai bine. Aruncând bănuiala pe altcineva.”(tactică care s-a dovedit a nu fi utilizată de către infractori, ei fiind muuult mai profesioniști))))
„Întodeuna trebuie să dai atenție instinctelor.”
„Întodeuna este înțelept să suspectezi pe toată lumea până te convingi că sunt nevinoveți.”
„Știe toată lumea că nu există crimă fără mobil.”
„Trebuie să fim atât de inteligenți, încât să nu bănuiască defel, cât de inteligenți suntem.”
„Instinctul este un lucru estraordinar,nu poate fi nici explicat, nici ignorat.”
„Pe lume nu este nimic mai important decât fericirea unui bărbat și a unei femei.”
„Un bărbat înfrăgostit e un spectacol jalnic.”

Daria Ungureanu