Nu uita, eşti fericit atât timp cât îți dorești să trăiești. Recenzie la cartea Oamenii fericiți citesc și beau cafea de Agnes Martin-Lugand.

Povestea unei femei tinere și lipsită de dorința de a trăi, de a se bucura de viață, ne deschide porțile spre un roman ademenetor. De la început credeam că în timpul lecturii voi simți aroma de cafea, voi face notițe de lecturi noi, vă asigur că am dat greş!
După o întâmplare tragică, care o lipsește pe Diane de cele mai dragi ființe, ea se retrage în lumea neştirii. Vă spun pe şleu; în acea perioadă eroina nu servea cafea şi nu citea cărți.
„Inima îmi bătea, pielea îmi era udă, pipăiam peste tot prin pat. Răceala și golul din locul lui răspundeau chemările mele. Cu toate acestea, Colin era acolo, mă săruta, buzele lui îmi atinseră pilea de pe gât, coborâseră prin spatele urechii până la umăr.”

Alungă părinții ce încearcă s-o scoată din depresie şi-l acceptă pe unicul prieten şi partener de afaceri, Felix. La insistențele lui cât şi din cauza lor, Diane pleacă într-o localitate micuță din Irlanda.
Un nou mod de gândire sau atmosfera ploioasă n-au putut-o zdruncina din temelii aşa cum o face vecinul ei, un bărbat cu aspect şi comportament înfricoșător (nu în sensul oribil). La mijlocul lecturii mi-am dat seama că pe lângă un stil lejer pe care l-a adoptat Agnes Martin-Lugand, sunt însoțită de o terapie exemplificată și un nod de lacrimi oprit în piept.
16681566_1861000647449647_1911834199412543615_n Zbuciumul emoțional şi hotărârile personajelor au făcut coperta lipicioasă. Mă îngrozea gândul că o instorie atât de puternică şi pozitivă în pofida faptului că are la temelii o pierdere, se poate finisa atât de repede. Prea puține pagini la mulțimea de emoții care le trezește. S-a poziționat nuvela dată desubtul luminei, care-ți șoptește: „Nu uita, eşti fericit atât timp cât îți dorești să trăiești!”
” Întoarcerea la punctul de plăcere. Nu se schimbase nimic; oamenii grăbiți, circulața infernală, agitația magazinelor.”

Dacă încă n-ați înțeles ce legătură are „Oamenii fericiți citesc şi beau cafea”, atunci, vă spun că este o sinapsă, care leagă trecutul de viitor. În ce mod se întâmplă aceasta vă las să descoperiți singuri. Am cumpărat prelungirea istoriei, astefel mi-am asigurat o călătorie în lumea celor, care beau cafea şi citesc pe străzi pariziene.

Vă las în compania cărții şi până la următoarea recenzie.
Pa pa!

Photo: Victoria Anna
Autor: Victoria Anna

Anunțuri

Amantul doamnei Chatterley de D.H. Lawrence

”Amantul Doamnei Chatterley” este un roman despre dragostea mistuitoare, despre compromisuri, despre sacrificii și renunțări, despre tiparele sociale care stau în calea unei femei care dorește să cunoască iubirea completă, atât spirituală, cât și carnală.  Iubirea dintre un bărbat și o femeie.
13092034_1740527436163636_4898940414581398713_n
O poveste cu mai multe laturi printre care- și dragostea. O carte care marchează trezirea sexualității în omenire. Cât curaj pentru 1928! Și toate se petrec în Anglia care a numit „Portretul lui Dorian Gray” o carte josnică, și a întemnițat autorul pentru dragoste. Si aici apare romanul lui Lawrence: un zîmbet ironic în fața înaltei societați.
Industrializarea, îndepărtarea omului din sînul naturii, autorul strigă din toți plămînii la oamenii care-și usucă suflete, își cultivă mințile, uită ce-i dragostea și sentimentele vii.

„Când vraja chemării sexuale e în suspensie, aproape orice femeie modernă îşi vede partenerul în această lumină, lumina superiorităţii ei dispreţuitoare. Numai căldura sexuală face ca bărbaţii şi femeile să fie posibili unii pentru ceilalţi. În momentul în care îi reduci la simple individualităţi, la simple afirmări ale egoismului indivizilor moderni, cu toţii văd unii în alţii doar duşmanul.”

Împreună cu Constance înțelegem că trupul precum sufletul are nevoie de iubire, că o căsnicie nu poate fi trainică atît timp cît se bazează doar pe legătura intelectuală și prietenie sufletească. Dragostea carnală pentru viața conjugală este precum sarea în bucătărie-neînlocuită.
Un grad infirm de erotism este abil combinat cu reflecții, gînduri și indignări. Ignorarea naturii, emoțiilor frumoase, sentimentelor necondiționate duce doar la moartea sufletului în carne vie.
„În ziua de azi nimeni nu iubeşte pe nimeni. Toată lumea e prea ocupată să fie îndrăgostită.”

Sincer am setimente contradictorii pentru această carte, impresiile se succed de la pagină la pagina. Uneori am impresia că o înteleg perfect pe Costance, alteori îmi repugnă comportamentul ei. Cu toate acestea este o carte ce trebuie citită.
Am gustat din roman abia după jumătatea cărții, atunci cînd am înțeles că punct culminant nu va fi și am început să mă delectez cu reflecțiile autorului.
Cartea neapărat o vom discuta la o întîlnire în cadrul clubului, cred că la sfrîrsit de mai.
Pentru persoanele care doresc s-o citească în format pe hîrtie, o puteți cumpăra de aici , eu neștiind am procurat-o la un preț mai mare.

A voastră1437045076534220280416 (1)

Film despre cum să îndrăgești cărțile

Ce ziceți de un film care vă face să îndrăgești cartea?
Recent am găsit un film despre ce face un club de carte cu viețile oamenilor.

Despre film:
Un tânăr îndrăgostit, și cinci femei extraordinare crează împreună un club literar pentru a discuta despre cele șase romane clasice ale celebrei scriitoare Jane Austen. În cursul întîlnirilor, ei înțeleg că experiențele spirituale și suferințele personajelor nu variază de ale lor. Iar atmosfera și realitățile secolului XXI – sunt versiuni similare ale romanelor Austin.
În ciuda faptului că toate personajele se confruntă cu problemele cotidiene, în paginile cărților ei găsesc paralelele pasiunii umane, dragoste și prietenie, dezamăgiri și speranțe. Fiecare din ei găsește răspuns la întrebările care-l frămîntă.

Impresiile mele:
Desigur, numele-Jane Austen mi-a trezit viu interes față de film. Literatura clasică abordată de cimetografie altfel decît ecranizarea cărții, adevărată aventră pentru o iubitoare de cărți.
Filmul chiar dacă nu m-a fascinat, mi-a plăcut în cel mai duios sens al cuvintului. Este sentimental,cald, romantinc. Are tot ceea ce iubim noi – fetele. Ca o gură de aer poraspăt te umple de dorință, poftă de viață.

Fără îndoială că, după vizionarea, veți dori să citiți neapărat toate romanele scrise de Jane Austen.

VIZIONARE PLĂCUTĂ!!!

Victoria Anna

Cadoul-Cecelia Ahern sau ce este important într-o viață?

Descrierea cărții
Lou Suffern este un om de afaceri prosper, surmenat, aflat într-o permanentă bătălie cu secundele. Se spetește muncind și nu are nici o clipă liberă, eglijându-și soța devotată ș adorabilii lor copii.
Într-o dimineață geroasă, într-un acces de generozitate, care nu-l caracterizează, Lou îi oferă o cafea lui Gabe, un om fără adăpost și foarte atent la detalii, care stătea lîngă clădirea de birouri. Prelungind actul de caritate, Lou îl angajează la serviciul de curierat intern. Gabe se amestecă în viața lui Lou, acesta în scrut timp regretă, dar deja nu se mai poate izbăvi de el. Gabe pare să știe mai multe despre Lou decît el însuși, culmea este că pe lîngă toate Gabe reușește să fie în două locuri concomitent. Cum soarta personală și profesională a lui Lou se alfă la o răscruce, iar Crăciunul se apropie, Gabe îi oferă un cadou magic, arătându-i cît este de prețios timpul.
Oare nu e prea tîrziu pentru Lou de a prețui timpul?
DSC01244

Ce cred eu
Este o lecție scrisă pe 307 pagini, Cecelia Ahern ne face să înțelegem care este adevărata valoare a timpului. O problemă pe cît de veche pe atît și de actuală-ce este timpul, cum să-l folosim la maxim?
Un bărbat care se află într-o continuă căutare a formulei succesului.
El știe să-și măsoare timpul doar prin numărul de contracte încheiate, salariul și succesul obținut în companie. Uitînd cu desăvărșire cît de fericit poate fi dacă și-ar deschide sufletul ar primi dragostea fiicei sale, care îl consideră un erou, devotamentul și admirația soției sale, care a ales să-i fie alături necătînd la nepăsarea lui, a tatălui său care zîmbește cu îngăduință la toate necazurile făcute de Lou.

Fiecare din noi își dorește o carieră, posturi de conducere, o stare financiară foarte bună, mașini de ultimul model, o familie mare și fericită care să te aștepte acasă. Dar în drumul nostru spre putere, nu uităm de familie? Oare atunci când ambiția, egoismul prevalează și tot ce-ți dorești e să ajungi mai sus, nu uiți de acele persoane dragi?! Sau le neglijezi pentru că, poate gîndești ca „eroul” nostru, Lou, că „familia nu te poate concedia”, ea este întotdeauna acolo pentru tine, chiar dacă tu uiți să fii pentru ea. Crezi că așa este?
Poveste lui Lou m-a pus pe gînduri mi-a trezit dorința de-ai îmbrățișa pe cei dragi sufletului, să le spun ce viață colorată am datorită lor, mi-a trezit bănuieli și mi-a pus la îndoială unele hotărîri.
Pe parcursul lecturi am stat ca pe ace, fiecare pagină răsfoită îmi trezea sentimentul că sfărșitul istoriei va fi trist, dureros și fără ceva marcant. Ei bine…am dat greș în careva privințe, cartea sensibilizează, marchează, îți trezește o necesitate aprigă de a iubi și a fi recunoscător.
Roamnul are un mesaj puternic, care este accentuat în ajun de sărbătorile de iarnă, atunci cînd oamenii, serbează în sînul familiei, zîmbesc, își dăruie unul altuia cadouri, trăiesc fericirea.
Citind despre acele pastile magige oferite de Gabe, m-am bucurat nespus crezînd că în sfîrșit Lou își va recupera șansa aproape pierdută, care îl aștepta de ani buni, va trăi ani lungi și fericiți.
Însă nu acesta era destinul lui…
Timpul poate fi prețios doar dacă nu este petrecut în sigurătate!

Ce înseamnă pentru voi timpul?
Lectură plăcută!!!
Victoria Anna

Recenzie „Marat. Iubirea are spini” de Natașa Alina Culea

Am făcut cunoștință cu acest roman, cred, chiar din primele momente ale apariției lui în librăriile din Chișinău. Am intrat în librărie să-mi iau cărți, ca de obicei. După ce am luat cărțile după care venisem anume, zic să caut și ceva care va fi ales spontan, iarăși, ca de obicei. Am dat peste romanul „Marat. Iubirea are spini” de Natașa Alina Culea.
Am citit ce era scris pe verso, m-am uitat la preț și am decis că este prea scumpă pentru o poveste de dragoste siropoasă pe care o pot lua cu un preț mai mic. Am avut impresia că este vorba despre un roman din alea siropoase, de moment, care sunt uitate după lecturarea următoarei cărți…și poate o fi așa, dacă nu ar fi un substrat subiectiv. Nu am cumpărat cartea,evident.

Nu prea am noroc la tombole, dar iată că, cu numărul 9 am câștigat un premiu de la Elibrăria (mulțumesc mult Cristina Doba)- romanul „Marat. Iubirea are spini” de Natașa Alina Culea (despre care îmi aminteam vag din librărie și despre care m-a întrebat o colegă dacă nu pot să i-l împrumut). Zic, dacă tot am fost norocoasă să-l câștig, să-l lecturez.

Ce pot să zic despre un roman în care găsesc, așa pe rând: una dintre piesele mele preferate pentru totdeauna interpretată de Alla Pugachiova „Миллион Алых Роз”, poezia mea preferată semnată A.S. Pușkin, sau poate chiar poezia mea preferată din literatura rusă, unul dintre citatele mele preferate ale „iubitului meu de pe raft” – F.M. Dostoievski.( Omul este nefericit pentru că nu ştie că este fericit. Numai din acest motiv.
Carte-trandafir
Aceasta e totul, totul! Cel care constată aceasta, acela va fi fericit imediat, în aceeaşi clipă.), am călătorit în China și am făcut cunoștință cu cultura chineză, am călătorit în Japonia, reîntâlnindu-mă cu cultura niponă, pentru care am o dragoste aparte de la lecturarea romanului „Memoriile unei gheișe”… și… încă ceva?
marat-iubirea-are-spini-carte-de-dragoste-citat-fragment-roman
Este o poveste de dragoste foarte frumoasă! Mintea mea a făcut cumva, la începutul romanului, o paralelă cu „Anna Karenina” de Lev Tolstoi, din mai multe motive. În primul rând, pentru că, la fel ca și la Tolstoi, se urmărește în paralel o frumoasă, liniștită, idilică poveste de dragoste și o dragoste… pasiune, boală, obsesie absolută, dureroasă, distrugătoare, absolut necesară.  Singura diferență este că, la Natașa Alina Culea, aceste două tipuri de iubire sunt trăite de aceeași persoană, pe când la Tolstoi sunt linii paralele de subiect. Eu cred că o inimă poate iubi în mai multe feluri, ba chiar așa și trebuie să fie, altfel e plictisitor. Al doilea aspect care m-a dus cu gîndul la „Anna Karenina”, a fost regăsirea uneia dintre ideile de acolo în roman și anume, fiecare iubește în felul său, câte inimi atâtea moduri de a iubi…și nimeni, dar absolut nimeni nu trebuie să judece sau să-și dea cu părearea despre felul în care iubește un om.
O altă idee importantă din roman, care este și unul dintre motto-urile mele în viață- „nimic nu este întâmplător” (implicit și faptul că am câștigat romanul la o tombolă))))).

Cartea ne poartă frumos în diferite călătorii, pe diferite meleaguri atât de frumos descrise. Moskova este cea mai frumoasă, pentru că- da! așa este, locul unde este omul pe care îl iubești este adorabil. Uneori merge în acele locuri, chiar dacă știm că nu ne așteaptă nimeni sau nimic acolo, dar asta este o fericire. Facem cunoștințe cu personaje frumoase, calde, probabil este din cauza firii celuia care descrie-autoarei. Nu în ultimul rând, întâlnim o prietenie absolut deosebită și de invidiat, cine o are s-o prețuiască!!
marat-iubirea-are-spini-carte-natasa-alina-culea
Timpul conferă trăsăsturi ideale unei persoane și aș crede că, lipsa acesteia, la fel. Este mai ușor să descoperi defectele unei persoane cu care interacționezi zilnic,decât a uneia pe care ai idealizat-o cândva, ai cunoscut-o o zi, te-ai îndrăgostit(da, eu cred în asta) și ai rămas cu imaginea creată. Uneori, reîntâlnirea după ani cu această persoană ne dă lumea peste cap, moment care există și în roman. 

Eu încă nu mi-am dat seama dacă o astfel de dragoste,este cea mai mare binecuvântare sau doar o boală. Cred că, oricum nu ar fi, cine nu are un trandafir cu spini în viață, trebuie să-l caute, chiar dacă riscă ca acesta să rămână uscat între paginile sufletului…altfel, pur și simplu nu are sens viața, eu așa cred.  Nu toată lumea trăiește astfel de iubiri, doar cei mai binecuvântați! Astfel de iubire ne înalță sufletul, ne face deosebiți de ceilalți.

  Și da…oare chiar are cineva capacități de a prevedea viitorul, așa frumos cum a făcut-o Emilia?

Daria Ungureanu

The end house de Agatha Christie

Agatha Christie, autoarea cu cele mai vîndute cărți din lumea întreagă este denumită ,,regina crimei”, romanele ei cuceresc publicul și în ziua de astăzi. Nu am fost o adeptă a romanelor polițiste, considerîndu-le o vreme ,,ceva de la care nu ai ce învăța”, ei bine, citind-o pe Agatha Christie mi-am schimbat viziunea.
Din întîmplare mi-a picat în mîină cartea sa ,,Pericol la End house” și știind că și prietenele mele au fost entuziasmate de carte, m-am decis și eu să o citesc puțin. Dar lectura a devenit cu fiecare propoziție tot mai captivantă (trebuie să recunosc, că autoarea are un farmec în ale scrierii) și devenisem tot mai curioasă să aflu evenimentele ulterioare și cine sînt cele două personaje: Hercule Poirot (care este absolut sigur că-l cunoaște toată lumea și se mîndrește cu asta) și fidelul său însoțitor Arthur Hastings.
Romanul este împregnat cu umor, scene comice, mister și nelipsita ironie a lui H. Poirot, care îl fac pe cititor coparticipant la evenimentele care se desfășoară în roman și se simte și el obligat să rezolve marea enigmă. Probabil unul dintre motivele succesului scriitoarei îl constituie elementul jocului pe care se bazează subiectul, totul pare a fi atît de captivant, încît te sustrage din lumea plictisului, a rutinei.
Personajul central, Hercule Poirot nu este un erou înzestrat cu o frumusețe deosebită sau putere, și deja trecut de vîrsta maturității este totuși cuceritor prin mintea lucidă și felul în care abordează o problemă sau alta. Este foarte atent la detalii și convins că poate rezolva orice caz, răspîndește aceeași stare optimistă și cititorului. Dialogurile dintre el și amicul său Arthur Hastings, în care cei doi se află deseori în contradicție destind atmosfera, conferă ritmicitate operei. (,,-Poirot, mă tot gîndesc”, ,,-Un exercițiu admirabil, prietene.” )
Romanul debutează cu prezentarea celor doi detectivi, ce se află pe coasta din Cornwell, într-o zonă liniștită, departe de aglomerarea orașului. Însă din voia întîmplării, H. Poirot o întîlnește pe atrăgătoarea Nick Buckley și aceasta îi povestește despre viața ei, care a devenit ghinionistă în ultima vreme. Poirot o ascultă din ce în ce mai interesat, Nick însă este convinsă că toate întîmplările ciudate, ce i-au pus viața în pericol nu sînt decît niște accidente. Ea nu se reține mult și fiind în prejma prietenilor, se retrage. Poirot devine neliniștit, crede că pe Nick o paște un pericol real și fiind o biată copilă care trăiește într-o casă veche de pe marginea coastei, crede că este dator să se intereseze mai mult de acest caz și îi face o vizită. De aici evenimentele derulează cu o repeziciune uluitoare, aflăm detalii despre prietenii tinerii, și naratorul schițează cu abilitate portretul psihologic al fiecărui personaj.
În căutarea firului Ariadnei, ni se sugerează că nimic nu este întîmplător, și fiecare microscenă, dialog este plină de sens. Poirot adesea menționează că ,,problema lui Nick este istețimea ei, este prea deșteaptă.” O cheie de descifrare este anume această observare a lui Poirot, dar și afirmarea neașteptată a prietenii sale Frederica, care comentează că ,,Nick este o minciunoasă”. Multiplele întrebări care apar în acest caz, personajele suspecte care au un motiv aparent pentru a se izbăvi de domnișoara Nick, fac din această operă, un veritabil roman polițist.
Dacă personajul Sherlock Holmes, din romanele scriitorului Conan Doyle este ajutat de prietenul său Watson, aici Arthur Hastings este binevenit prin ,,naivitate”, care dacă consideră că cineva este cu totul nevinovat, îl determină pe Hercule Poirot să îl bănuiască și mai mult pe cel implicat, și Hercule afirmă că are nevoie de prietenul său pentru că este foarte creativ și asta îl ajută să gîndească.
Deznodămîntul este spectaculos, totul devine limpede și toate încercările mele de a descifra misterul nu au fost decît a zecea parte din adevărul final. Așadar, recomand cu drag lectura acestei cărți celor care sînt pasionați de ,,puzzle-uri” logice, dar și cei care vor să depășească rutina zilei.

Galbinean Tatiana