Interviu cu Alexandru Rufanda: „M-am născut într-o familie de oameni simpli, dar care purtau în suflet destine de personaje evadate din cărţi.”

Alexandru Rufanda ne destăinuie în rândurile de mai jos, mici secrete despre cum a reușit să se afirme în mai multe domenii și să le acorde atenția cuvenită în pofida timpului trecător.

M-am născut într-o familie de oameni simpli, dar care purtau în suflet destine de personaje evadate din cărţi. De la tata am moştenit simţul autenticităţii şi dragostea pentru ancestral. De la mama am moştenit ambiţia de a trăi, de a te menţine cultivat în mod continuu, curiozitatea de a cunoaşte mai mult decât îţi poate oferi o condiţie obişnuită. Sora mea, mai mare decât mine, mi-a implantat dragostea de carte, de studiu şi mi-a oferit drumuri pentru mintea –mi, de multe ori fără să-şi facă un scop din asta. Tot ce port cu mine şi ce mă mişcă înainte printre meandrele existenţei, le datorez alor mei, inclusiv buneilor şi străbuneilor, care sfătuiesc între ei şi îmi şoptesc poveţe prin curgerea sângelui…”

– Am remarcat că ești activ în mai multe domenii : medicină, jurnalism și chiar coautor al unei cărți. Cum reușești să îți organizezi timpul în așa fel încât să le reușești pe toate? Care e secretul tău?
– De fapt, nu e nici un secret. Încerc să-mi planific acţiunile de peste zi, îmi fac însemnări în agendă. Există perioade mai stricte, totuşi, când ziua îmi este împărţită pe ore, fiecare activitate sau acţiune fiind ancorată la ore fixe şi fiindu-i destinat un anumit interval de timp, peste care nu calc sub nici un pretext.

Am descoperit din sursele pe care le-am cercetat că ești pasionat de colecționare încă din copilărie : numismatică, minerale, insecte, fluturi etc. Ai continuat să-ți lărgești colecția până în prezent sau ai decis să te specializezi în filatelie?
– De ceva timp m-am axat în special pe filatelie. În paralel totuşi nu ratez nici o ocazie de a achiziţiona artefacte si documente istorice care m-ar putea ajuta în cercetările mele cu privire la fenomenul masonic.

Această prezentare necesită JavaScript.

Pasiunea pentru cărțile vechi și rare ai moștenit-o de la cineva ? Care e tematica cărților pe care le-ai achiziționat ?
– Cărţile vechi şi rare… Fiind pasionat de cărţi în general, având Cartea ca obiect de cult, era inevitabil să nu ajung la cărţile vechi. Un alt motiv care mă ţine aproape de cărţile vechi şi rare, este faptul că probabil sunt un demodat. Pledez mereu în detrimentul modei pentru stil. Faza cu „bestseller”-urile nu am acceptat-o mult timp. Şi atunci când mulţimile citesc frenetic ceva, eu mă feresc de asta şi caut surse mai vechi, care şi-au păstrat verticalitatea în timp. Timpul mi-a demonstrat că atunci când într-o ediţie mai veche de 50 de ani găseşti lucruri care se racordează la realitatea zilelor noastre, ai de a face cu o profeţie. Şi asta dă de gândit… În plus, ceea ce m-a făcut să încep să adun, să cumpăr ediţii vechi a fost farmecul şi vraja cărţilor marcate de timp. Mirosul filelor învechite, scârţâitul scoarţelor, povestea acestor volume ajunse pînă la noi… Despre vânătoarea de cărţi cu tiraje mici, editate la comandă sau distruse în timp, s-ar cere o discuţie aparte cu multe puncte de suspensie.

Ești un cititor înrăit? Obișnuiești să citești cărți cu caracter documentar și istoric în baza unor fapte reale sau ai și alte preferințe în materie de lectură?
– Îmi place să mă consider un cititor înrăit, dar nu ştiu exact dacă sunt. În ultima vreme citesc mai multă documentaristică, cercetări şi investigaţii istorice. Cu toate acestea citesc din orice domeniu, de la beletristică şi poezie, până la monografii din medicină şi mai nou din domeniul financiar-bancar. Cărţile mele preferate sunt din domeniul istoriei religiilor, doctrine politice şi evident istoria Francmasoneriei.

De când ai început să studiezi fenomenul masoneriei? De ce dintre toate subiectele din lume acesta este cel care te-a atras?
– Fenomenul masonic nu este unicul subiect care m-a atras. Dar este unul dintre cele prioritare pentru mine. Şi aici e cazul să fac o destăinuire în premieră. Cu mai mulţi ani în urmă am început să studiez fenomenul masonic, pornind de pe poziţii antimasonice. Atunci am hotărât că totuşi ar trebui să cercetez şi izvoarele autorilor masoni, cel puţin aşa ar fi fost corect. Astfel, cercetând scrierile autorilor masoni, temelia poziţiei mele antimasonice a ajuns să mi se prăbuşească. Mă ciocneam de minţi ilustre, de argumente imbatabile care îmi demonstrau că esenţa Masoneriei este enorm de profundă, că această esenţă a mişcat genii ale istoriei omenirii precum Newton, Goethe, Mozart. Era imposibil să nu rămân fascinat de splendoarea şi imensitatea fenomenului Francmasoneriei.

13565429_1756371174644445_424753741_n

Care au fost reacțiile cititorilor după ce au răsfoit / lecturat cartea „În Zodia Puterii. Masonerie şi Modernitate în Spaţiul Românesc”, pe care ai scris-o în colaborare cu istoricul Antoniu Martin?
– Reacţiile au fost dintre cele mai frumoase. Multă lume îşi dorea să cunoască mai multe despre istoria Francmasoneriei pe meleagurile noastre, însă nu existau surse la această temă. Cu această lucrare am încercat să acoperim un gol mare din istoria acestui teritoriu dintre Nistru şi Prut şi anume despre istoria Masoneriei basarabene, precum şi racordarea acesteia la spaţiul românesc în general. Mulţi cititori, în special din România, au rămas surprinşi să afle că personaje importante ale patrimoniului cultural mondial, precum poetul rus Alexandr Puşkin, a fost iniţiat într-o lojă masonică din Chişinău.
Publicul aşteaptă ediţia a doua a acestei lucrări, care va fi mai complexă din punct de vedere al documentelor citate, ediţie care ne-a fost cerută imediat după publicarea volumului şi pe care am promis că o prezentăm împreună cu versatul istoric Antoniu Martin, peste ceva timp în cadrul unei serii de lansări oficiale, atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât şi în marile oraşe ale României.

Această prezentare necesită JavaScript.

Volumul „În Zodia Puterii. Masonerie şi Modernitate în Spaţiul Românesc” mai poate fi găsit prin librăriile din Moldova? De ce ar trebui cei care încă nu au achiziționat-o să o lectureze?
– Stocul de cărţi a fost epuizat la puţină vreme după apariţia cărţii. Cererile atât de abundente ne-au bucurat şi trebuie să recunoaştem că au întrecut aşteptările noastre. La moment în librăriile din Moldova volumul nu se găseşte şi ne mândrim că a devenit o raritate editorială. Cartea merită să fie citită măcar şi din considerentul că societatea cunoaşte prea puţine despre culisele istoriei noastre. Or, în cartea noastra, împreună cu bunul meu prieten şi coautor, Antoniu Martin, venim nu doar cu o relatare istorică, ci mai ales cu o prezentare captivantă a faptelor ce ţin de istoricul masoneriei, ceea ce aduce cartea aproape de domeniul aventurii istorice.

Vă gândiți să relansați cartea, având în vedere că stocul de cărți expuse în librării, a fost epuizat?
– Bineînțeles. Nu știm încă când anume va fi această relansare, dar cu siguranță va fi.

În prezent lucrezi la o altă carte pe care urmează să o lansezi în viitorul apropiat? Există un alt subiect despre care ai dori să scrii sau pe care deja îl cercetezi?
– La moment lucrez pe cont propriu la un volum despre istoria Societăţilor Secrete şi în special al Francmasoneriei pe teritoriul Basarabiei şi al Republicii Moldova. În carte vor fi prezentate pentru prima oară documente şi artefacte despre culisele istoriei basarabene până în zilele noastre, jocuri de putere ce angrenează chiar nume din arealul politic al Republicii Moldova de după anii ”90. În paralel lucrez la un volum de poezie pe care, dacă o să-mi iau inima în dinţi, îl voi publica în cele din urmă. De asemenea, colaborez cu cineva la o lucrare ce tratează istoria Bisericii Ortodoxe pe teritoriul Moldovei, de la origini până în prezent.

Dacă doriți să aflați mai multe despre pasiunea tânărului Alexandru Rufanda, pentru filatelie, puteți să accesați aceste două link-uri:  link 1 și link 2.

Foto: Arhiva scriitorului
Autor: Fînaru Georgiana

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s