Orice dorință are urmări. Portetul lui Dorian Gray de Oscar Wilde

O carte care mi-a vibrat până și-n oase. Am simiț-o cu toată ființa mea, și totuși m-a chinuit enorm lectura ei. Am început s-o citesc primăvara, și recunosc, eram dispusă s-o finisez până o-i zice pește. Am zis, dar cartea am finisat-o abia acum în octombrie. Da știu, sună cam disperat, dar asta e. Între timp am savorat și alte lecturi,0 cu pauze între ele mă întorceam la Dorian Gray, după 2-3 pagini o lăsăm și regretam c-o am în bibliotecă.
Dorința mea de a duce lucrul până la urmă și puțină rușine că, o carte mă face să dau în pânze albe, m-a motivat să finisez lectura.
Gata am facut-o și pe aceasta, n-o voi uita pe vecie.
Să trecem la obictul „chinurilor” mele 😊!
O carte care în aceeași măsură să-mi trezească repulsie, fascinație și multe alte stări, încă n-am citit! A fost o experiență mai mult decât interesantă. Dacă primele 40-60 de pagini le-am savorat cu nesaț, atunci ajunsă pe la jumătate de carte m-am împotmolit în proriile impresii. Pe de o parte îmi plăceau ideile lui Harry și reacțiile copilărești a lui Dorian, dar pe alta mă irita poziția sarcastică, cruda și vicioasă, care încet- încet crește și în Gray. Dragostea pictorului, stranie admirație față de personajul principal mă duce cu gândul la scriitor și orientația lui sexuală, poate această admirație bolnavă o înțelege doar un suflet de pictor, rămâne de văzut.
Din altă privință am fost nevoită să cad de acord cu afirmațiile lui Dorian și a lui Harry referitor la principiile și moravurile sociale. Cu toții purtăm măști, diferența este că unele sunt mai transparente și putem vedea sufletul omului. Iar altele sunt opace, precum cea a lui Dorian Gray.
14462798_1726954994236687_4839212363277536173_n
P.S. Cred că este o lucrare curajoasă ca și cea a lui Lewis Carroll care critică conducerea engleză a sec.XX în lucrea sa „Alice în țara minunilor”. Autorul pune în discuții tiparele societății, le critică și le face praf odata cu marea lor „importanța” de fapt aceastea fiind valabile și în zilele noastre. Exact cam așa îl văd și pe Dorian Gray, un tablou al persoanelor vanitoase, egoiste și lipsite de scrupule, mereu în goana după frumosul efemer. Frustrați de atenție și lezați de critica sănătoasă, mereu aflați în lamentari dar superficiali. Superfecialitatea și frica de a trăi viața din plin asa cum este ea, urmată de riduri este un viciu care dăinuie în ființa umană. Diferența este că unii o subjugă, alții se lasă pradă.

Semne din carte:
-„Femeia reprezintă triumful materiei asupra spiritului, așa cum bărbatul reprezintă triumful spiritului asupra moravurilor”
– „…căutarea frumosului este adevăratul secret al vieții…”
– „Adevăratul defect al căsătoriei este că te face să nu mai fii egoist.”
– „Îmi închipui că adevărata tragedie a celor săraci este că nu-și pot permite nimic în afara negării de sine.”
– „O femeie se recăsătorește pentru că și-a detestat primul soț. Un bărbat se recăsătorește pentru că și-a adorat prima nevastă. Femeile își încearcă norocul, bprbații și-l riscă.”
– „Povestea de dragoste trăiește prin repetiție, iar repetiția convertește apetitul în artă.  În afară de asta, ori de câte ori iubim, iubim pentru prima oară.”

Cu drag,
1437045076534220280416 (1)

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s