Pădurea norvegiană de Haruki Murakami

Am început să citesc opera lui Murakami, la recomandarea unei colege. Prima carte citită a fost Kafka pe malul mării. Interesantă.
padurea
Recent, am citit o altă carte, Pădurea norvegiană. Afirmaţia precum să nu judeci o carte după titlu e o bună recomandare. Mi-a plăcut foarte mult. Toru Watanabe, naratorul cărţii, îşi aminteşte de anii studenţiei şi de cele două relaţii care l-au marcat: cu Naoko, prietenă lui din copilărie, frumoasă, dar instabilă, şi cu Midori, sociabilă şi plină de viaţă. Evenimentele descrise în carte, reflectă viaţă anilor ’60 din Tokio, capitală Japoniei, elementele psihologice se fac prezente mai tot timpul, despre dragoste şi mai ales moarte.

„Pădurea norvegiană poate sta alături de celebrul roman al lui Scott Fitzgerald, „Dincoace de Paradis.”
Citind această carte, poţi află pshilogia japoneză, viaţă de studenţie japoneză, şi dacă întri în elementul cărţii, parcă participi şi tu la evenimentele ce au loc în Tokio, în vremea respectivă.
Iniţial, romanul poate lasă o impresie nu prea bună, dar dacă intri în esenţă… vrei să citeşti romanul pînă la urmă, deja nu ai răbdare să vezi cu ce se termină şirul evenimentelor. Pădurea norvegiană are ca laitmotiv melodia Norwegian Wood a formaţiei Beatles, care îl însoţeşte pe personajul principal, Toru Watanabe, pe tot parcursul rememorării unor evenimente dureroase petrecute cu optsprezece ani în urmă.

Melodia formaţiei Beatles o ascultaţi accesînd linkul https://www.youtube.com/watch?v=kvTnX-KzmTY. Tot în acest context, va mai recomand o părere referitor la această carte, http://exde601e.blogspot.com/2012/09/haruki-murakami-pădurea-norvegiană.html

Au fost cîteva afirmaţii care mi-au plăcut şi le-am dat mai jos:

Moartea nu se află la polul opus al vieții, ea face parte din viață.
Luptăm din răsputeri să nu pun totul la inima, să nu fiu prea serios, realizăm vag faptul că a fi prea serios şi a te apropia de adevăr sunt lucruri oarecum diferite, dar moartea era un adevăr foarte serios, indiferent din ce unghi o priveai.

Cînd am întîlnit, în sfîrşit, pe cineva care citise Marele Gatsby, ne-am împrietenit pe loc. Îl chema Nagasawa şi era student la Facultatea de Drept din cadrul prestigioasei Tōdai. Era cu doi ani mai mare decît mine şi locuia în acelaşi cămin, aşa că ne ştiam din vedere. Într-o zi stăteam pe un scaun de la cantină, la soare, şi citeam. Cel care se aşezase lîngă mine m-a întrebat ce citesc.
– Marele Gatsby, am răspuns.
– Îţi palce? m-a întrebat.
– Este a treia oară cînd îl citesc din scoarţă în scoarţă. Cu cît îl citesc mai mult, cu atît găsesc mai multe pasaje care mi se par interesante.
„Individul acesta zice că a citit Marele Gatsby de trei ori”, a spus el că pentru sine. „Ei bine, va fi prietenul meu.” Şi aşa ne-am împrietenit. Asta se întîmplă în octombrie. Times Literary Supplement

Daniela Gorincioi

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s