” Femeia la 40 de ani. Pe Facebook” de Adriana Ungureanu

Cartea aceasta mi-am dorit-o imediat cum am văzut-o în vânzare la Elibraria. În scurt timp soarta mi-a surâs şi am primit-o că un dulce cadou, la lansarea Clubului Cititoarelor Moderne. Am citit romanul în aproximativ două săptămâni, am lungit întîlnirile noastre cât de mult am putut. Frică să n-o „pierd” m-a făcut să lungesc lectură pe cât mai mult posibil.

11870868_1593164367615751_411998800921464933_nPe tot parcursul cărţii am fost martoră la ascensiunea vieţii eroinei, Alma. O femeie plină de speranţă într-o zi mai bună, într-un moment când soarta îi va surâde şi ei. Viaţă Almei este un pământ acoperit cu podişuri, dealuri şi mai rar câmpii. Încă de pe băncile universităţii i s-a spus că va avea de toate dacă va învaţă bine. Odată ieşită în lumea mare, Alma înţelege că tot e mult mai complicat şi greu de obţinut. Ea îşi croieşte singură drum spre succes şi recunoaştere materială, fără susţinerea celor din jur.
La momentul realizării valorii celor materiale, Alma înţelege preţul dragostei şi a liniştei spirituale, iată aici îi vine în ajutor Facebook. Cu paşi stîngaci de la început, Alma îşi găseşte dragostea, care de 20 de ani îi veghează fericirea. Îşi găseşte postul de muncă, care o face să înflorească precum laleaua cu prima rază de soare.
pizap.com14400073059001Roamnul nu te ţine în suspans, în aşteptarea a ce va urmă, romanul te face să trăieşti alături de Alma, te învaţă, te îdrumă, susţine!
Am tendinţa să laud cartea de care mă îndrăgostesc, cam aşa am primit replică ” Cartea e la sigur pentru femei „bătrîne” şi nefericite în viaţă”. Nu, nu, cartea este pentru toate femeile care vor să trăiesc zîmbind, iar celea care preferă să supravetuiasca plîngînd n-au nevoie de ea.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s