Recenzie „Pasiune Pură” de Lena Andersson

pasiune-pura

Romanul „Pasiune Pură” de Lena Andersson este romanul care descrie acel sentiment, fie că îl numim iubire, fie că pasiune, fie că oricum altcumva,dar care trebuie să facă parte din viața fiecăruia. Citisem undeva că pasiunea pentru scris îi apare scriitoarei după lecturarea romanului „Crimă și Pedeapsă” de Dostoievski. Dacă este să facem o analiză, romanul „Pasiune Pură” încearcă de a face o tratare psihologică profundă.Unica deosebire este că Dostoievski descrie trăirea  psiho-emoțională a unui criminal, iar Lena Andersson…. poate la fel, a unui criminal,dar într-un alt mod.
Nu în zadar romanul începe cu un fragment din Codul Penal al Regatului Suediei, unul foarte relevant, în opinia mea.

 

  Cel care […] în mod ilegal ia și folosește sau își însușește ceva ce nu-i aparține este condamnat pentru samavolnicie […]. Aceeași sentință i se va aplica celui care, chiar dacă nu își însușește ilegal ceva, sparge sau demontează o broască sau violează în alt fel proprietatea altuia, sau, recurgând la violență sau amenințări, împiedică pe cineva să-și exercite dreptul la proprietate sau de a lua ceva. (Codul penal al Regatului Suediei, cap. 8, paragraful 8).

Cred că este o logică perfectă în inserarea acestui paragraf la începutul acestui roman. În general,” crima” în acest roman este dublă, deși dragostea( sau

pasiunea) este unilaterală. Hugo, care poate din imprudență, deși cred că mai mult intenționat, săvârșește o „crimă” și anume „invadează” ilegal, fără vre-un drept moral și fără a-și asuma responsabilitatea consecințelor celor săvârșite, sufletul lui Ester, care este absolut lipsit de orice mijloc de apărare, or nimeni nu se poate apăra în asemenea situații… și nici nu este necesar.)este un „criminal”.
Pe de altă parte, Ester, la fel este o „infractoare”, dar care își primește pedeapsa prin însuși „infracțiunea” comisă, mă refer la mutilarea sufletului său cu o obsesie și o pasiune la care știe că nu va primi răspuns.
Nu știu care dintre cei doi „infractori” ai romanului este  mai de temut,cert este că unul dintre ei își trăiește pedeapsa, iar celălalt cine știe. Ester îi face nenumărate reproșuri lui Hugo, îi cere explicații și invocă dreptul său la acestea, după ceea ce au trăit împreună. Poate că are un drept în acest sens, poate că nu. Până la urmă, singură a ales să suporte acest gen de relație sau mai concret de ne-relație, deși înțelegea finalitatea. Dar asta este, uneori oamenii închid ochii atunci când văd adevărul, mai mult pentru că-l știau din timp, dar l-au negat. Cert este faptul că, oricine se află într-o situație similară celei a lui Ester, data viitoare va deschide mai larg ochii la adevăr și va premedita mai mult cealaltă „infracțiune”, poate se vor schimba rolurile.
Iar cauza tuturor acestor chinuri este speranța, care din păcate, la fel ca și dragostea trebuie tăiată din

rădăcină, alt fel parazitează la infinit și consumă și mai mult corpul gazdă.

O carte care se citește foarte ușor și din care ai ce învăța.
Lectură plăcută)))
“Nimic nu doare ca atunci când nu pricepi.”
“Sunt momente în viață când prezența de spirit îți decide viitorul, clipe care atârnă greu și care mai târziu dispar și atunci totul e deja prea târziu. Trebuia să aibă curj, să se încumete, și trebuia să se întâmple exact acum. Era vorba de câteva secunde.”

Daria  Ungureanu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s