O recenzie la ” Tatal celuilalt copil” de Parinoush Saniee

tatal-celuilalt-copil

Toţi copiii buni, sănătoşi, frumoşi şi deştepţi sunt ai taţilor, pe când copiii proşti, urâţi, bolnavi şi muţi sunt ai mamelor”

 

O lecţie de viaţă pentru fiecare părinte, sau viitor părinte.
Mi-am cumpărat cartea „Tatăl celuilalt copil” de Parinoush Saniee, după ce am savurat romanul „Cel care mă aşteaptă”, de acelaşi autor.

Din primele pagini am înţeles că autorea a scris nu doar o poveste, care te uimeşte şi te buimăceşte în acelaşi timp, dar o poveste de viaţă în care am regăsit o sumedenie de asimilări cu istoria a doi copii, pe care îi cunosc.
Cartea începe cu aniversarea a 20 de ani a lui Shahab. În clipă, în care tânărul este felicitat, îi trece toată copilăria prin faţă ochilor. O copilărie cu gust amar.
Shahab este un copil, care refuză să vorbească, iar părinţii, în special tatăl şi rudele sale cred că băiatul are probleme psihice. Tatăl lui Shahab, Naser, se simte frustrat că are un „astfel” de copil, îi este ruşine de el, în timp ce mama lui Shahab îl iubeşte aşa cum este. Din această cauza, băiatul se închide în sine şi trăieşte alături de cei doi prieteni imaginari. Mai mult că atât băiatul începe să creadă că Naser nu este tatăl lui, ci doar tatăl lui Arash (fratele mai mare a lui Shahab), care este un copil inteligent şi sârguincios.
„Ce prostuţă e mama! spunea Asi. El nu e tatăl nostru, e tatăl lui Arash. Ea chiar nu ştie că toţi copiii buni, sănătoşi, frumoşi şi deştepţi sunt ai taţilor, pe când copiii proşti, urâţi, bolnavi şi muţi sunt ai mamelor?”
 „Poate să te ţină în braţe şi să te iubească toată lumea – degeaba, dacă tatăl nu se uită la tine şi nu te iubeşte.”
Pentru că nu se simte iubit, băiatul începe să se răzbune pe toţi cei care îl numesc „prost”, sau „bolnav”. Tăcerea copilului te ţine în suspans până aproape de sfârşitul cărţii, iar „problema” se rezolva cu ajutorul bunicii din partea mamei, care vine pe o perioada îndelungată în ospeţie.
Shahab devine un elev exemplar, iar la un moment dat, când îi este înmânată o diplomă, tatăl îşi cere scuze de la „fiul sau”. Totuşi, cartea nu are un happy end, pentru că tânărul rămâne cu sechele emoţionale pe toată viaţă.
„Că să l pot iubi pe tatăl lui Arash potrivit meritului pe care poziţia să i -l conferă trebuie să uit multe lucruri. Am început cu ştergerea amintirilor de când eram mic. În adâncul sufletului îmi păstrasem neîncrederea faţă de el, dar nu mai ştiam din ce se iscase, ceea ce mi dădea un sentiment de vinovăţie de care nu puteam scapă nicicum. Mă simţeam un fiu nerecunoscător şi rău, care nu şi iubea suficient tatăl.”
Cartea te învaţă cum să „NU” te porţi cu un copil, te învaţă să nu judeci şi să accepţi oamenii aşa cum sunt. O carte pe care am lecturat-o, în stradă, la staţie, în troleibuz, şi chiar atunci eram cu prietenii la un picnic.
Va recomand această carte şi sper că frază „Toţi copiii buni, sănătoşi, frumoşi şi deştepţi sunt ai taţilor, pe când copiii proşti, urâţi, bolnavi şi muţi sunt ai mamelor” să ajungă şi la urechile taţilor, sau viitorilor tati.
Lectură plăcută!!!

Margareta Ioniţă

Reclame

Un gând despre „O recenzie la ” Tatal celuilalt copil” de Parinoush Saniee

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s