Recenzie „Tatăl celuilalt copil” Prinoush Saniee

La general!
Nu ştiu cum voi, dar eu după ce termin de citit o carte am nevoie de timp că să o procesez. E ca la teatru, la sfîrşit se trage o cortină peste gânduri şi un timp rămân în „aşteptare”. Cele mai intense scene mi se derulează încet în minte, dar emoţiile încă nu-şi găsesc cuvintele, aşa se face că recenziile le scriu cu multe întreruperi.
tatal-celuilalt-copil

Acum am finisat de citit „Tatăl celuilalt copil” şi este prima carte în care găsesc descrisă viaţă văzută prin prisma unui copil. Am descoperit anumite unghiuri care m-au mirat cât de contradictorii pot părea dacă sînt privite din diferite părţi. În cazul acestei cărţi vorbim din punctul de vedere al băieţelului Shahab şi mama lui Maryam.
Shahab este un băieţel de 4 ani care nu poate să vorbească, La început naiv, autorul ni-l descrie cu câtă dragoste, inocenţa şi încredere priveşte lumea din jur. În mintea lui de copil nu există în lume loc pentru răutate pînă când un eveniment nefericit nu îi da viaţă peste cap şi îi umple sufletul de dezamăgire. De-a lungul istorisii, Shahab nu face altceva decât să se împotrivească tuturor. Tuturor oamenilor, tuturor regulilor. În această carte autorul arată pînă unde poate ajunge durerea unui copil, strigătul sufletului îndurerat.

După cum am spus băieţelul nu poate vorbi şi atunci mi-am dat seama într-adevăr ce rol important o au cuvintele în viaţă noastră. În doar o clipă te pot ridică în slăvi şi la fel de repede ne pot aruncă în prăpastie. Prin ele trăim, cu ele plîngem, radem, suferim şi ne bucurăm. Dar ce ne facem când ele nu sînt? Ce ne facem cu lumea celor care nu cuvîntă? Va las pe voi să descoperiţi…emoticon smile

Ce mi-a plăcut!
Eu nu mai vreau să va mai poveste nimic din ea aşa cum am citit în multe „recenzii”, v-am spus doar în jurul cărui eveniment se derulează întreagă acţiune, dar o să va spun ce mi-a plăcut şi ce m-a pus pe gânduri. Avînd copii le dorim şi ne dorim pentru ei tot ce e mai bun. Ne spitim pentru ei, muncim pentru ei, trăim pentru ei, dar rar când ne intrabam ce îşi doresc ei cu adevărat? Noi ştim ce este bine pentru ei, dar asta nu înseamnă neapărat că acest „bine” îi face fericiţi. De cele mai multe ori sîntem obosiţi, epuizaţi după o zi de lucru şi ajungând acasă în loc să le arătăm dragostea şi afecţiune, noi îi frustrăm cu fețe încruntate şi pline de griji sub pretexte penibile, dar considerîndu-ne nişte părinţi exemplari pentru că a mai trecut o zi în care ne-am „sacrificat” pentru ei.
În concluzie este o carte bună pentru mame şi tați, bunici şi bunei, fraţi şi surori. Este o carte bună pentru că în ea găsiţi o mulţime de motive ascunse utile în viaţă de zi cu zi pe care va las pe voi să le descoperiţi că mai apoi să le discutăm. Aici se va regăsi oricine de la mic la mare. La final nu am putut să nu lăcrimez. După ce procesul mă „pîrlit” la foc mic, punctul culminant a fost că o palmă peste faţă. V-o recomand şi aştept păreri.
Lectură plăcută!!!

                                                                                           Tatiana Ganziuc

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s